........si ti-am vazut masina! Dupa atata timp, am vazut-o! Mi-a aparut in fata, m-a izbit pur si simplu. Inainte s-o vad albastra cum e i-am vazut numerele. Eram sigura ca e a ta inainte sa-mi ridic privirea si sa o vad in toata splendoarea ei. Am simtit cum mi se taie respiratia si nu imi mai simt picioarele... Mi-am dorit atata timp sa o vad ca sa pot sa iti trimit un mesaj, sa te sun sau orice altceva care sa te aduca in fata mea. Imi faceam planuri ce o sa-ti spun si stiam exact ce ti-as fi scris in mesaj.
Stiam! Dar de ce trebuia sa o vad acum, cand m-am oprit? Cand mi-am promis ca drumul meu nu o sa se mai intersecteze cu al tau? Ca e rau si ca ma face sa sufar! Si-mi simteam mainile amortite, ochii imi erau in lacrimi si inima imi batea cu putere... Imi doream atat de mult sa te vad!
Doar eu. Dar am sunat-o
pe ea! Mi-a spus sa am grija, sa plec de acolo si sa nu ma uit in spate... Ca imi faci rau, nu bine! Am intrat in primul magazin, unde-mi era drumul. Stiam ca e posibil sa fii acolo, inauntru, dar la fel de bine stiam ca e prea mare ca se ne intalnim. Si-mi era inima mica, mica in timp ce paseam in locul ala mare, mare. Si mergeam cu ochii deschisi, ce-mi era insa in suflet nu cred ca pot descrie... Mi-am terminat treburile si am iesit.
Fara sa te vad! Masina ta nu era acolo. Deci tu plecasei! Aveam o mie de ganduri si sute de intrebari. E adevarat, trebuie sa ai grija ce-ti doresti ca s-ar putea sa se implineasca si sa nu mai vrei asta. Dar se implineste prea tarziu... Stii ca nu trebuia sa fiu acolo? In locul ala, la ora aia si pe partea aia? Noi mereu ne-am intalnit asa, intamplator. De ce? De ce, viata, mi-l pui in fata? E un semn? Ce trebuie sa fac? Dar daca e asa, de ce nu il lasi in viata mea? Prea multe de ce-uri si niciun raspuns...
Printule, timpul nostru a trecut! Dar nu si sentimentele mele....
"Daca e nevoie, opreste-te si o viata noua va incepe, daca e nevoie, asteapta...miracole se intampla!"
Pfff... cat de bine ma regasesc in postarea ta. Aceleasi lucruri mi se intampla si mie chiar dupa ce realizez ca nu mai are rost, ca intre noi totul s-a sfarsit si e timpul ca sa merg mai departe cu totul. Si fix atunci se intampla ceva ce ma da peste cap, ce-mi strica toate convingerile. E ca un semn ca nu e momentul sa renunt, ca macar eu trebuie sa raman sa lupt si intr-un fel sper sa fie asa dar dureros e ca stiu si eu si probabil stii si tu ca nu mai merita sa ne chinuim. Nu imi explic de ce imi bate inima asa cand il vad, cand ii vad masina sau ceva ce are legatura directa cu el. E chinuitor pentru noi si greu de controlat si de ascuns...
RăspundețiȘtergereDraga mea, renunta. Crede-ma pe cuvant cand iti spun ca e mult mai bine asa! Da, ii calea cea mai grea. Si o sa suferi si o sa te doara, dar in final o sa iti dai seama ca a meritat!
RăspundețiȘtergere